Salariul minim ar putea crește la 4.325 lei din iulie 2026. Proiectul Ministerului Muncii intră în procedură guvernamentală

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a promovat un proiect de hotărâre de Guvern care prevede majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu 1 iulie 2026. Potrivit documentului aflat pe agenda Executivului, nivelul salariului minim ar urma să fie stabilit la 4.325 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, ceea ce corespunde unui tarif orar de 25,949 lei.
La aceeași dată, va fi abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1506/2024, actul normativ care stabilește în prezent salariul minim brut la 4.050 lei lunar. În acest moment, salariul minim este calculat pentru un program mediu de 165,334 ore pe lună, cu un tarif orar de 24,496 lei.
Conform notei de fundamentare, majorarea propusă reprezintă o creștere de 6,8% față de nivelul aplicabil în luna iunie 2026. Inițiativa este fundamentată în baza art. 164 din Codul muncii, care prevede că salariul de bază minim brut pe țară se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după consultarea partenerilor sociali.
Totodată, autoritățile invocă finalizarea, în februarie 2025, a procesului de transpunere în legislația națională a Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Prin această reformă, România a îndeplinit și jalonul 392 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care impune instituirea unui mecanism obiectiv și predictibil de stabilire a salariului minim.
În baza Hotărârea Guvernului nr. 35/2025, salariul minim se actualizează anual printr-o formulă care include rata medie anuală a inflației prognozate și rata de creștere reală a productivității muncii, în concordanță cu normele europene. Estimările preliminare pentru 2026 au fost prezentate partenerilor sociali în cadrul Comisiei de Dialog Social și al Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, în ședințele din 29 octombrie și 10 decembrie 2025.
Surse politice indică însă existența unor rezerve în interiorul Guvernului, ministrul Finanțelor pledând pentru amânarea majorării, în contextul presiunilor bugetare. Intrarea proiectului în primă lectură pe ordinea de zi a ședinței de Guvern declanșează însă procedura formală de adoptare.
Executivul estimează că, în prezent, 831.382 de salariați — reprezentând 14,6% din totalul angajaților activi — sunt remunerați la nivelul salariului minim brut. După majorare, numărul beneficiarilor ar putea ajunge la 1.759.027 de persoane. Guvernul susține că măsura va avea efecte sociale pozitive, prin creșterea puterii de cumpărare, stimularea ocupării forței de muncă și reducerea muncii nedeclarate, precum și un impact favorabil asupra economiei.











